Biserica Ortodoxă Română - minister al muncii

Autor: Gabriel ANDREESCU

22 Iun 2009

Articol publicat la 5.10.2008 pe site-ul România Liberă, în viitor 

Este greşit să aşezi păcatele acestei ţări pe spinarea partidelor. Toate categoriile sociale suferă de ce suferă şi clasa politică, iar politicienii sunt la fel de diverşi, în bine sau în rău, precum sunt profesorii, doctorii sau şoferii. Rămâne însă faptul că acţiunile politicienilor, când sunt greşite, depăşesc prin amploarea consecinţelor răul provocat de ratările altora. Oare ce enormitate a unui grup profesional ar putea atinge dimensiunea catastrofală a ideii democrat-liberalilor, să treacă sarcina distribuirii ajutoarelor sociale de la Ministerul Muncii la... Biserică?

Preluarea şi redistribuirea impozitelor este legitimă doar pentru că societatea modernă a integrat principiul solidarităţii sociale. Administrarea acestui principiu ţine de una dintre cele mai înalte atribuţii ale statului. Să nu se înţeleagă un lucru atât de elementar tocmai de către cei ce îl reprezintă? Nici faptul că această prerogativă nu are cum să fie acordată altora decât autorităţilor publice? Cum să laşi în mâna unor incompetenţi cu responsabilitate scăzută, şi care nu pot fi trimişi în justiţie sub acuzaţia de abuz în serviciu, tocmai maşinăria redistribuirii sociale? Oamenii aceştia care ocupă demnităţi publice au jurat să respecte Constituţia. Oare ce or fi înţelegând din legea fundamentală? Iar argumentele?

De unde a scos domnul Emil Boc, un om de cu bun simţ odinioară, că Biserica ar fi mai puţin birocratică şi coruptă? Să nu fi auzit de seria continuă de scandaluri care o traversează? De plagiatele tezelor de doctorat de la facultăţile de teologie? De împărţirea pe bani a parohiilor? De fuga unor preoţi cu banii sătenilor? De aranjamentele din Dealul Mitropoliei? De faptul că Biserica la care se referă domnul Boc a înghiţit de câteva ori, pe vremuri, donaţiile pentru o Catedrală Ortodoxă? Nu se înfioară de faptul că preoţii au trădat secretul spovedaniei? De strânsa lor legătură, pe vremuri cu legionarii, apoi cu Securitatea? În ce a fost Biserica eficientă? Ce probe are domnul Emil Boc? De 18 ani, Biserica e din ce în ce mai prezentă în şcoli.

De 18 ani, violenţa, drogurile şi lipsa de educaţie proliferează. Dacă facem o corelaţie matematică între prezenţa Bisericii în procesul de învăţământ şi scăderea calitativă a vieţii şcolare, găsim un coeficient foarte mare. Ceea ce nu dovedeşte vinovăţia Bisericii în această chestiune. Probează în schimb totala ei inadecvare. Însă, dincolo de orice discuţie legată de lipsa de eficienţă, birocraţie sau corupţie, o organizaţie privată, chiar dacă de utilitate publică, cum este Biserica, nu poate căpăta prerogative specifice puterilor statului. Am văzut persoane cărora propunerea PD-L le-a stârnit un val de râs, încântaţi să fredoneze: „Cât de haioasă şi nebună este România!” Nu a trecut mult timp de când Dan Voiculescu protesta împotriva găurilor negre de la Geneva. De ce nu s-ar prinde şi domnul Emil Boc, împreună cu tovarăşii săi, în marea horă a obscurantismului? Ceea ce au făcut liderii conservatori ţine de o exhibare hilară, dar fără miză.

Iniţiativa PD-L are însă grozăvia unui viol anticonstituţional. Un viol organizat, căci ar fi componentă a programului de guvernare gândit să implice Biserica „în procesul de consolidare a societăţii”. (Propunere ce reclamă, culmea, responsabilitate şi respingerea improvizaţiilor populiste şi politicianiste.) Temele mari ale civilizării României sunt plasate astfel în categoria derizoriului şi a ipocriziei. Cei ce preferă să vadă numai partea comică a faptelor ar fi poate bine să-şi amintească că, de 70 de ani, în spatele derizoriului şi ipocriziei au crescut faptele cele mai cumplite.


Nume

Comentariu


Ultimele ştiri

Paul Kurtz 1925-2012

21 Oct 2012

Pe 20 octombrie 2012 a murit Paul Kurtz, important filosof american, părintele umanismului secular.

Raportul Lautsi

13 Sep 2010

Analiza deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra prezenţei simbolurilor religioase în

Biserici contra spitale

02 Aug 2010

Bani din fondurile statului şi a Consiliilor Locale alocaţi pentru construirea de biserici dar nu

Newsletter

Abonaţi-vă acum la newsletterul Centrului pentru Conştiinţă Critică şi veţi fi ţinut la curent cu ultimele noutăţi.